Noutati

„PARTENERIAT DINCOLO DE GRANIȚE!

Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” Ploiești a derulat în perioada octombrie 2025 - mai 2026, Proiectul Transfrontalier EDUCAȚIE ONLINE FĂRĂ HOTARE, cu tema VALORIFICAREA TURISMULUI ÎN ORIZONTUL LOCAL, în parteneriat cu patru instituții din Republica Moldova (Centru de Excelență în Transporturi,  Centrul de Excelență în Economie și Finanțe, Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale şi Academia de Studii Economice din Chișinău).

Proiectului aflat la cea de-a cincea ediţie, a reunit 15 elevi în acest an şcolar, coordonați de 8 cadre didactice cu specialități diverse. Activitățile proiectului s-au derulat atât online cât și prin intermediul mobilității instituțiilor partenere.

În perioada 10-12 octombrie 2025 ne-am întălnit cu instituţiile partenere la Chişinău, ocazie cu care s-au desfăşurat primele activităţi ale proiectului, s-au vizitat obiective turistice precum Orheiul Vechi şi Mănăstirea Curchi.  

În perioada 8-10 mai, Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Municipiul Ploiești a avut onoarea de a găzdui vizita partenerilor noștri din Republica Moldova.

Ziua de 8 mai a fost dedicată schimburilor de bune practici între profesori și elevi, echipele prezentând proiecte de impact despre obiective turistice (din România și Republica Moldova) reconstruite cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Pentru promovarea imaginii unităţilor de învăţământ, şcoala noastă a susţinut un moment artistic deosebit compus din :

● secvențe dramatizate din piesele ,,Gaițele" de Al. Kirițescu și ,,Steaua fără nume" de M. Sebastian

 

● piese muzicale populare și contemporane interpretate de elevii LTAS ,,V. Slăvescu

● momente de balet,

● demonstrații ale echipei de robotică To the Stars etc.

La finalul programului, curtea liceului a vibrat sub energia unui flash-mob dedicat Zilei Europei.

Ziua de 9 mai, a fost dedicată explorării potențialului turistic regional printr-o excursie memorabilă pe traseul spre Brașov. Alături de partenerii noștri, am descoperit obiective emblematice care definesc identitatea locală: Muzeul memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, Muzeul Cinegetic Posada, Piaţa Sfatului şi Biserica Neagră din Brașov.

Credem cu tărie că prin astfel de proiecte, elevii noștri își lărgesc orizonturile și învață valoarea colaborării internaționale.

Mulțumim partenerilor noștri pentru vizită și entuziasm!

Mulţumim pentru sprijin Asociaţiei AI CARTE!

 

Related Articles

Bine ați venit pe site-ul nostru!
Bine ați venit pe site-ul nostru!

Vă mulțumim pentru vizită și vă informăm că acest site web poate stoca sau prelua informații din browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Aceste informații ar putea fi despre dvs., preferințele dvs. sau despre dispozitivul dvs. și sunt folosite pentru a face ca site-ul să funcționeze așa cum vă așteptați. Prin apăsarea butonului “ACCEPT”, sau prin completarea procesului de înregistrare, dvs. confirmați că ați citit, înțeles și sunteți de acord să vă supuneți acestor termeni și consimțiți colectarea, folosirea și stocarea așa cum se precizează în politica privind confidențialitatea și fișierele cookie de pe ltvs.ro. Puteți alege să nu vizitați site-ul dacă considerați că vizita reprezintă un risc pentru dvs.